Purtat în zbor, simțeam trecând prin pene
Ținutul caldei bolte azurii.
Căutam jos, spre oameni şi castele...
Agerii-mi ochi multe aici zări,
În lumea de sub stele.
Pleşuvii munți, cu fruntea lor solemnă,
Ca martori muți, din vremi mai timpurii
Rămân dovada certă şi eternă
Că ce-a mai fost, poate că va mai fi
În țara noastră demnă.
Zăresc o casă mică, dar modernă
Şi-o mamă ce veghează ai săi fii.
Prin părul castaniu, ca diademă
Ea poartă raze calde şi zglobii-
A dragostei emblemă.
Cândva şi ea era doar de o şchioapă,
Visându-se prințesă peste timp.
Dar ața vremii, iat-o depănată!
Aude: mami! Cată spre-ai săi fii
Cu zâmbetul pe față.
Stăpânul casei vine calm din stradă.
E om bun cu şuvițe arămii
Şi ca un falnic cerb, spre-a lui aleasă
Se-ndreaptă. Dar iubiții lui copii
Cu drag spre el aleargă.
Cu ei la piept el înspre ea priveşte
Şi-s fericiți ca într-un vis duios.
Eu mă arunc în vântul ce vuieşte.
Păstrez în minte un portret frumos
Al dragostei ce creşte.
(26 Iunie 2017- Solovăstru)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu