Când Dumnezeu a creat soarele, luna şi astrele
A stabilit un răsărit şi un apus la fiecare.
Izvorul curge în ale deşertului dune albe,
Iar vulturul pe vârf semeț de munte are aşezare.
Nimic nu-i la-ntâmplare.
A dat micuței albinuțe aripi sidefate ca să zboare,
Să-şi ia nectarul din copacii care primăvara se îmbracă-n floare.
Furnica a primit doi cleşti, antene şi şase picioare
Căci jos, pe sol, ea îşi găseşte de mâncare.
Nimic nu-i la-ntâmplare.
Ariciul, mic, frumos şi drăgălaş nu e lipsit de apărare
Căci Sfântul Dumnezeu i-a dat o platoşă contra a mii de prădătoare.
Zambilele micuțe au parfumul ce le dă spelndoare;
Laleaua însă, numai frumusețe are.
Nimic nu-i la-ntâmplare.
Apele reci cu al lor zumzet pe munți în jos îşi croiesc cale
Chemând parcă pe cerbii însetați şi căprioare.
Când vântul încetează şi ploaia se opreşte agale
De soare ne aduce aminte un curcubeu plin de culoare.
Nimic nu-i la-ntâmplare
Da, toate au un rost aici, au o lucrare.
Şi tu, fiind al Domnului fiu prețios, tot mai crezi oare
Că eşti la întâmplare?
(28. Mai. 2017, Târgu. Mureş)
