De ziua mamei mele

Când am deschis ochii întâia oară,

Când cu un țipăt am venit în lume

M-am speriat, simțind frigul de-afară!

Dar glasul tău blând m-a chemat pe nume.

Iarna îmi daruia frigul năprasnic!

Dar ce-mi păsa când ale tale brațe moi

Mă legănau? Când tu zâmbeai zburdalnic

Că eu, primul copil, sunt lângă voi?

Se numărau pe-atunci trecute toamne,

Vre-o douăzeci şi două, peste tine!

Timpul trecut-a. Tu, prin nori sau soare

Ai pus iubire, dor, credincioşie-n mine! 

M-ai învățat ca să mă rog fierbinte.

O fac şi azi. Şi-i cer lui Dumnezeu

Ca-n viața ta să fie multă bucurie,

Iar în necazuri-dulce curcubeu!

O altă toamnă îşi anină azi duios

Pe crinii albi ai părului tău moale

Raze de soare pe care-apoi, pios

Ți le aşează cu drag la picioare!

De ziua ta, eu îmi doresc din suflet

Ca să găseşti iubire-n orice om!

Gânduri de pace să păstrezi în cuget

Şi Dumnezeu să fie-al vieții Domn!

Îți zicem azi cum se zice aici,
Deşi e prea puțin ca să descrie
Cât îți dorim mulți, mulți ani fericiți
Şi-o veşnicie-n cerul Său să fie!

La mulți ani!

(30 septembrie 2017)

O zi

A fost o zi în care, din țărână
Eternul Creator a zămislit,
Din lut, creerii gingaşă cunună:
Om şi femeie el i-a rânduit.

A fost o zi, numai o zi fatală
Când, amăgit de-al înălțării gând,
Stăpânul Terrei pică la-nvoială
Ca, prin păcat,s-o rupă cu Cel Sfânt.

A fost o zi când cerul tot a plâns.
"Cine va merge să salveze omul?''
A răsunat la răsărit şi la apus!
"Vre-un înger?" "Nu! Chiar eu!" Grăieşte Domnul!

A fost o zi când Isus a venit,
Neaşteptat de tot poporul care
Printre păgâni se pretindea sfințit.
Câțiva păstori doar îi dau închinare.

Apoi a fost o altă zi în vreme
Când, Făcătorul Păcii, atârnând
Între pământ şi cer, pe două lemne,
Urzea iubirea, vina achitând.

Va fi o zi când harul se va lua
Şi soarele pentru veci va apune...
Iubirea Lui încet îi va lăsa
Pe cei care nu vor iubire-n lume.

Este o zi, şi Domnul te aşteaptă:
Ziua de azi! Împacă-te cu El!
Alege azi iubirea Lui curată,
Ca, într-o zi, să poți zbura spre cer!

(Solovăstru, 14 iulie)

Prin ochii unui vultur

Purtat în zbor, simțeam trecând prin pene
Ținutul caldei bolte azurii.
Căutam jos, spre oameni şi castele...
Agerii-mi ochi multe aici zări,
În lumea de sub stele.

Pleşuvii munți, cu fruntea lor solemnă,
Ca martori muți, din vremi mai timpurii
Rămân dovada certă şi eternă
Că ce-a mai fost, poate că va mai fi
În țara noastră demnă.

Zăresc o casă mică, dar modernă
Şi-o mamă ce veghează ai săi fii.
Prin părul castaniu, ca diademă
Ea poartă raze calde şi zglobii-
A dragostei emblemă.

Cândva şi ea era doar de o şchioapă,
Visându-se prințesă peste timp.
Dar ața vremii, iat-o depănată!
Aude: mami! Cată spre-ai săi fii
Cu zâmbetul pe față.

Stăpânul casei vine calm din stradă.
E om bun cu şuvițe arămii
Şi ca un falnic cerb, spre-a lui aleasă
Se-ndreaptă. Dar iubiții lui copii
Cu drag spre el aleargă.

Cu ei la piept el înspre ea priveşte
Şi-s fericiți ca într-un vis duios.
Eu mă arunc în vântul ce vuieşte.
Păstrez în minte un portret frumos
Al dragostei ce creşte.

(26 Iunie 2017- Solovăstru)

Câte ceva despre căsătorie

Dragii noştri însurăței
Frumoşi, ca doi blânzi porumbei!
Noi, cei de la masa şase
Vă urăm gânduri frumoase:

O casă de piatră, mare
Cu iubire şi mult soare!
Veți avea nevoie mare
De-ngăduință şi răbdare!

Draga mea albă mireasă!
Deşi a casei doamnă aleasă,
Să nu te superi foarte tare
De Alex are barbă mare
Şi nu se-ndură să o scurteze!
Atunci răbdarea să lucreze!

Iar tu, măreț şi falnic mire,
Să nu îți ieşi cumva din fire
Dacă Andreea, a ta aleasă,
Întârzie să se gătească,
La plimbare să te-nsoțească!

Exemple de-astea tot or fi...
Dar hai, voi nu sunteți copii!!
Dorim mereu să vă iubiți
Şi veşnic să fiți fericiți!!

(18 Iunie 2017, Târgu Mureş.
Nunta Alex & Andreea F.
Cu ocazia lansării următoarei provocări: oaspeții fiecărei mese să pună pe hârtie câteva versuri pentru miri.)

Dilemă

Smaraldul ierbilor,
Sclipirea pomilor în zi de vară-n dimineață,
Verdele florilor-
Aceasta e culoarea ce înseamnă viață,
Că e-n natura toată!

Aşa gânditoare,
Stau şi mă-ntreb, suflet umil, dacă se poate, oare
Ca albul zăpezii
Care domneşte veşnic pe mii de înghețate ogoare
La cei doi poli,
Da, albul fulgului de nea
Acolo el simbolizează tot viața?

Intimitate sau înstrăinare?

Puținii mei ani de debut în lume
I-am petrecut la țară, într-un sat.
Mama mi-a zis:"Cu rele sau cu bune
Oricine trebuieşte respectat".

Şi salutam pe tânăr sau bătrân,
Necunoscuți, prieteni, consăteni.
Eu am crezut că e un lucru bun...
Aşa trecut-au iute 'cele vremi.

Când la oraş am început să umblu
Cu oameni sute eu mă întâlneam.
Mi se părea întâi atât de sumbru
Că îi vedeam şi nu îi salutam.

Ah! Ce ți-e lumea cu-ale ei castele
Ce-s pline de prieteni neştiuți!
Cunoaştem cer cu soare, mii de stele
Dar cei de-aproape sunt necunoscuți.

În vechiul sat bunicul şi bunica
Sau chiar părinții care nu aveau Facebook
Ştiau că albă-i a vecinului pisica
Sau că o casă nouă s-a făcut.

De-un an si jumatate, într-un apartament
Pot spune cu ruşine că nu ştiu
Nici numele, şi nici al vieții pergament
Vecinilor; pe scară e pustiu.

Dacă din întâmplare ne-ntâlnim
Zicem cu gura pe jumate 'ziua bună!'
Apoi de la distanță ne privim
Ca de aici la recea şi-alba lună.

Tehnologia, printre altele, e hărăzită
Să ne tot facem n prieteni noi.
Dar, după cum vedem, noi spargem ziduri
Dar între noi îngrămădim noroi.

De ce e greu să zici cu toată gura
Un "bună ziua!" făr'a fi nebun;
Să laşi dezgust, mânie, să laşi zgura
Şi să găseşti în suflet ce e bun?

Un "ce mai faci?" nu costă o avere
Şi nici galoanele nu pică nimănui
Dacă se-apleacă şi o clipă cere
Ca să discute cu vecinul lui.

Dacă aceasta înseamnă nebunie
Eu vă provoc să fim puțin nebuni!
Nicicând în viața asta nu se ştie
De unde pot ca să apară noi minuni!

(9 iunie 2017, Solovăstru)

Rugă (Poezie)

Atât de mare
Te văd în răsărit de soare!
Pe ceru-albastru,
Pe pământ sau pe val de alabastru
Te caut, Doamne!
Şi ca artistul care sufletul îşi pune
Pe-a sa lucrare,
Pui harul Tău măreț, dragostea mare
În orice cânt de pasăre
Sau floare.

Ştii orice notă
Din sinfonia ce denotă
Iubirea care
Toate le ține cu a ei splendoare.
Ce lucru mare!
Chiar Terra, o planetă muritoare
E îmbracată
În har! Tu îmi eşti Tată,
Iar eu îți sunt copil.
Ajută-mă ca să fiu pur, să mă închin umil
În fața Ta curată!

Amin.

(7 Iunie 2017, Solovăstru).

Badea Ion sau badea Gheorghe?

-E primăvară mohorâtă,
E noroi mult, să mergi e greu.
Zise Ion, dar badea Gheorghe
Care era vesel mereu:
-Aş! Vom avea recoltă multă!
Slăvit să fie Dumnezeu!!

-Te uită! Vin norii în zbor!
S-a coborât şi-un frig uşor.
-Bade Ion, n-o să muncesc,
Pământul să-l mai umezesc!
Azi am de lucru, voi sădi;
Răsadul ploaia-l va găsi!

-E vara călduroasă tare,
Canicula parcă te doare!
Zise Ion iar, într-o zi.
Dar Gheorghe bade îi zâmbi:
-Tu nu văzuşi că grâu-i mare?
Se va usca pentru hambare!

-Of!! Scurtă a fost vara asta!
A venit toamna ca năpasta!
Vorbi Ion iar indispus.
-Iată!! Căldura s-a cam dus!
Să mulțumim Celui de sus,
Conserve pentru iarnă-am pus.

-Ei bine, ce zici, bade Gheorghe?
A venit iarna friguroasă!
Omătul e până pe casă!
-Mulțumesc Doamne că pe holde
Ai pus o plapumă de nea!
Frigul nu le va afecta!

                *****

Dacă accepți ceea ce Domnul stabileşte pentru tine
Eşti mulțumit chiar dacă ceva pare rău sau bine.

(Tg. Mureş).

Primele mele versuri

       E vineri seara; după Scripturi (Biblia) deja a început Sabatul. Gândul îmi zboară în trecut, la serile lungi de toamnă în care, după ce soseam de la biserică, mergeam cu toată familia la casa unchilor mei. Cu o ocazie de genul mi-a venit ideea să scriu prima poezie.
      Locuința unchilor mei era de fapt aproape de noi, puteam ajunge pe jos în cel mult 3-4 minute. Copil fiind, îmi plăcea să stau în compania lor, a verilor mei, a musafirilor care poposeau de multe ori acolo. Mari şi mici, cântam împreună imnuri sfinte până târziu, lăudând pe Cel în ochii căruia viețile noastre sunt prețioase săptămână de săptămână.
         Într-o seară, pe când ne întorceam dintr-o astfel de vizită, am privit bolta cerească. Până atunci, niciodată parcă nu am mai văzut-o aşa, pradă a mii de scântei. Încercam să ajung cu mintea la ele, imaginându-mi că unele pot fi de fapt îngeri strălucitori ce ne privesc din înălțime.
       Cred că aveam vre-o 12 ani. Pe drum, în mintea mea de copilă visătoare, deja s-au închegat două versuri...primele două! Şi, înainte să cunosc tipurile de rime, măsuri, ritmuri etc., îmi năvăleau zeci de idei în care puteam continua poezia. Am ajuns acasă şi, până a doua zi, am pus pe hârtie rezultatul:

O, ce frumos e noaptea
Cu cerul înstelat!!
Mulțimile de stele
Ştii cine le-a creat?

E Dumnezeu cel veşnic,
Slăvit şi onorat!
El a făcut natura,
Pe tine te-a creat!

El a creat natura,
Toți peştii şi furnica;
M-a întocmit pe mine,
Pe mama şi bunica!

Slăvit să fie Domnul,
Căci El ne-a dăruit
Viață, sănătate,
În veci fie mărit!

Amin!

Atât de banale mi s-au părut aceste versuri după un timp... Şi totuşi nu le pot uita niciodată! Atunci, în liniştea şi întunericul nopții, m-a lovit pentru prima dată inspirația! Se mai întâmplă şi acum din când în când, din fericire...sau poate nu! 😊

Că tot vorbeam despre natură şi viețuitoare:

Mi s-au gătat paşii

Mi s-au gătat paşii!
M-am trezit la margine de drum,
Stând în noroi,
Cu visele făcute scrum!

Mi s-au gătat paşii!
Mâinile goale pe tâmple îmi pun.
Ochii mi-s goi...
Nimic nu-i important acum.

Mi s-au gătat paşii!
Am părăsit crezul, plaiul străbun;
Spre lucruri noi
Am tot păşit ca un nebun...

Mi s-au gătat paşii!
Aş vrea să merg spre paradis, dar cum?
Văd oameni buni,
Dar oful nu am cui să-l spun.

Mi s-au gătat paşii! 
Ia-mă în brațe Tată, chiar acum!
Te rog frumos,
Du-mă 'napoi pe drumul bun!!

Nimic nu-i la-ntâmplare

Când Dumnezeu a creat soarele, luna şi astrele
A stabilit un răsărit şi un apus la fiecare.
Izvorul curge în ale deşertului dune albe,
Iar vulturul pe vârf semeț de munte are aşezare.
Nimic nu-i la-ntâmplare.

A dat micuței albinuțe aripi sidefate ca să zboare,
Să-şi ia nectarul din copacii care primăvara se îmbracă-n floare.
Furnica a primit doi cleşti, antene şi şase picioare
Căci jos, pe sol, ea îşi găseşte de mâncare.
Nimic nu-i la-ntâmplare.

Ariciul, mic, frumos şi drăgălaş nu e lipsit de apărare
Căci Sfântul Dumnezeu i-a dat o platoşă contra a mii de prădătoare.
Zambilele micuțe au parfumul ce le dă spelndoare;
Laleaua însă, numai frumusețe are.
Nimic nu-i la-ntâmplare.

Apele reci cu al lor zumzet pe munți în jos îşi croiesc cale
Chemând parcă pe cerbii însetați şi căprioare.
Când vântul încetează şi ploaia se opreşte agale
De soare ne aduce aminte un curcubeu plin de culoare.
Nimic nu-i la-ntâmplare

Da, toate au un rost aici, au o lucrare.
Şi tu, fiind al Domnului fiu prețios, tot mai crezi oare
Că eşti la întâmplare?


(28. Mai. 2017, Târgu. Mureş)