Între viață și moarte
(Poezie compusă imediat după un moment de impas când copilul meu, cu 3 zile înainte de a împlini un an, a făcut o reacție alergică, totul degenerând în șoc anafilactic.
Printr-o minune, suntem bine acum.
Dar atunci...)
Strângând la piept copilul, cu ochii înspre cer,
Dorind să-i înțeleagă firava lui povară,
Vrea viața ei întreagă să o aşeze-n el!
Mama se roagă: Doamne, nu îl lăsa să piară!
Se uită disperată iar timpul se opreşte...
Salvarea e departe şi drum aglomerat!
Copilul se agită şi grija mai mult creşte:
Priveşte înspre noi, Stăpâne îndurat!
Nu ştie nimeni clipa-acea clipă fatală
Când totul se sfârşeşte, se pierde în neant!
Ea pare că soseşte, iar mama se-nfioară:
Ah, Doamne, intervino! Priveşte din înalt!
Cel rău vrea să lovească speranța cea plăpândă,
Pentru o clipă pare că planu-i izbuteşte
Şi roşii crini inundă copilul. Tremurândă,
Fără cuvinte, mama spre cer, cu greu, priveşte.
Dar intervine-Acel de viața dătător,
Cel ce ştie sfârşitul 'nainte de-nceput!
El biruie iar moartea şi, când triumfător,
Rosteşte un cuvânt- minunea s-a făcut!
Acum, veghind la capul copilului ce doarme,
Mama dă slavă Celui ce ne iubi pe noi!
Ah, cât de prețioasă şi binefăcătoare
E-a Lui făgăduință: Iată, Eu sunt cu voi!
Vă doresc numai bine!
