Meditând în ceas de seară,
Mă întreb îngândurată
De iubirea de-altă dată,
Deși cred că o să doară.
Și suspină aprig clipa
După lungile sclipiri
Din vagile amintiri-
În neant întind aripa.
Ce rost au în lume toate:
Dragostea, iubirea, dorul?
De le ai pe săturate
Nu îți mai tihnește-amorul.
Ce rost au mari satisfacții-
False bucurii de-o clipă
Ce întrec întâi distracții,
Dar se pierd în ora mică?
Chiar și felul tău în care
Mă priveai cândva, zâmbind
Se îneacă, cu stupoare
În al plictiselii nimb.
Am crezut că veșnicia
Ne va prinde mână-n mână;
Neterminând bucuria
De a te avea-n furtună.
Dar te pierzi și tu, iubite.
Îți trec dragostea și dorul;
Peste clipe împlinite
Mi-e doar gândul, călatorul...
Ce n-ar da un muribund
Să vadă în ceasul morții
Bucuria și iubirea,
Până și izbânda sorții...
Dar vai, toate îi sunt luate
Și din marile iubiri,
Bucurii nemăsurate-
Rămân numai amintiri.
Peste munți, ape, caverne
Vremea trece mai departe...
Doar ele rămân eterne
Salutând prin timp, departe.
