I-am petrecut la țară, într-un sat.
Mama mi-a zis:"Cu rele sau cu bune
Oricine trebuieşte respectat".
Şi salutam pe tânăr sau bătrân,
Necunoscuți, prieteni, consăteni.
Eu am crezut că e un lucru bun...
Aşa trecut-au iute 'cele vremi.
Când la oraş am început să umblu
Cu oameni sute eu mă întâlneam.
Mi se părea întâi atât de sumbru
Că îi vedeam şi nu îi salutam.
Ah! Ce ți-e lumea cu-ale ei castele
Ce-s pline de prieteni neştiuți!
Cunoaştem cer cu soare, mii de stele
Dar cei de-aproape sunt necunoscuți.
În vechiul sat bunicul şi bunica
Sau chiar părinții care nu aveau Facebook
Ştiau că albă-i a vecinului pisica
Sau că o casă nouă s-a făcut.
De-un an si jumatate, într-un apartament
Pot spune cu ruşine că nu ştiu
Nici numele, şi nici al vieții pergament
Vecinilor; pe scară e pustiu.
Dacă din întâmplare ne-ntâlnim
Zicem cu gura pe jumate 'ziua bună!'
Apoi de la distanță ne privim
Ca de aici la recea şi-alba lună.
Tehnologia, printre altele, e hărăzită
Să ne tot facem n prieteni noi.
Dar, după cum vedem, noi spargem ziduri
Dar între noi îngrămădim noroi.
De ce e greu să zici cu toată gura
Un "bună ziua!" făr'a fi nebun;
Să laşi dezgust, mânie, să laşi zgura
Şi să găseşti în suflet ce e bun?
Un "ce mai faci?" nu costă o avere
Şi nici galoanele nu pică nimănui
Dacă se-apleacă şi o clipă cere
Ca să discute cu vecinul lui.
Dacă aceasta înseamnă nebunie
Eu vă provoc să fim puțin nebuni!
Nicicând în viața asta nu se ştie
De unde pot ca să apară noi minuni!
(9 iunie 2017, Solovăstru)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu