Până la adânci bătrânețe

"Două lucruri sunt imposibile în viață: a vedea cu ochii pe Dumnezeu și a povesti dragostea." (Adrian Păunescu).
Mulți în zilele noastre sunt de acord cu prima parte a acestui citat, dar cum se poate spune că nu putem povesti despre dragoste acum, când ea este pe buzele tuturor?
Totuși, dacă ar fi să comparăm câte familii întemeiate din dragoste se destrmă, am ajunge la concluzia că pe vremea când 'Te iubesc!' nu era așa de simplu rostit, misterul și pasiunea între partenerii unui cuplu țineau până la adânci bătrâneți.
Am rămas impresionată profund de următorul tablou ce se perinda în fața mea într-o zi caniculară, pe la sfârșitul lunii iulie.
Un bătrânel puțin înconvoiat, cu părul sur, așezat sub o pălărie neagră, nu foarte înalt, mergea cu pași greoi dar hotărâți către spital, purtând pe braț o pungă transparentă. În pungă se vedea clar pâine și o caserolă micuță cu mâncare gătită cel mai probabil de el. Cantitatea puțină de mâncare îmi sugera că acest om vizitează spitalul zilnic.
Era cu aproximativ jumătate de oră înaintea orelor de primire a vizitelor de către pacienți, iar la poartă bătrânelul a întâmpinat probleme, a trebuit să explice că este foarte important ca el să ajungă la soția sa cu mâncarea, să dea detalii despre secția unde era internată și diagnosticul ei.
Cu toate acestea portarul nu a cedat atât de ușor, dar în mintea acestui bărbat era un singur gând, un scop ce îl făcea să nu renunțe: acela că el TREBUIE să o vadă pe soția lui.
Am mai avut în spital ocazia să asist astfel de vizite, ele se desfășoară de obicei cam așa: un bătrânel firav ciocăne la ușa salonului, intră timid  salută respectuos pe toată lumea scoțându-și pălăria și caută cu ochii bătrânica lui. Se așează ușor pe pat lângă ea, parcă temându-se să nu se formeze vre.o cută pe lenjerie. O ia ușor de mână, o sărută pe frunte cu așa atitudine de parcă ar fi la prima întâlnire. O întreabă pe un ton scăzut: 'Ce faci?', apoi discuția continuă în același mod, calm și suav.
Am meditat mult asupra situațiilor de acest fel. Cândva și acești oameni au fost tineri. Au avut fiecare experiența lor proprie de viață până și le-au unit într-una ce a durat până la vârstă înaintată. S-au iubit cu calm și pasiune chiar dacă au avut parte poate de condiții vitrege, au crescut copii, au avut o viață de împliniri și eșecuri pe care le-au împărțit la doi. Dar ceea ce i-a păstrat împreună mereu peste decenii a fost dragostea. Ce secret ascunde ea?
În încheiere, să vedem cum o descrie Biblia:

"Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunatoare sau un chimval zăngănitor. (Vorbele nu reflectă mereu dragostea).

Și chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic. (Se poate ca cineva să fie religios, dar paralel cu ce înseamnă dragostea).

 Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic. (Cineva poate dărui că așa îi e firea, sau să aibă nume bun. Poți dărui și fără să iubești, din obligație poate.)

Dragostea este îndelung răbdatoare, este plină de bunatate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu cauăa folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.

Dragostea nu va pieri niciodată. (Biblia, tr. Cornilescu, 1 Corinteni 13:1-8; parantezele îmi aparțin).

Iată adevărata dragoste!